Gheare mici il sfasiau incet. Metodic s-ar putea spune. Ajunsesera aproape de inima si acum ii dadeau ocol. Urma o disectie amanuntita. Vroiau sa stie unde a ascuns zborul, cum poate un fluture sa atinga inefabilul…
Fluturele prins cu un ac si cu aripile rasfrante astepta. I se stersesera culorile si incepuse sa arate ca la origini. Se mai vedea omida care fusese chiar daca zborul catre inaltimi il facuse sa creada pentru cateva momente ca lumea ii apartine. Stia ca va muri dar fluturii nu au lacrimi si nici nu stiu ce inseamna tristetea.  Vazuse cerul si ii era de ajuns. Lumea se multumise sa-i priveasca culorile si isi spusese in sinea ei “inca unul care va plati pentru indrazneala”. Apoi il uitase. Nu mai era nimic de spus. Pentru iluzia zborului omida devenita fluture trebuia sa plateasca.
Fluturele s-a mai zbatut o data si ar fi vrut sa strige ca locul lui este in cer nu pe pamant dar lumea deja privea in alta parte. Un alt fluture cauta lumina.